Nedelimitate în primele timpuri ca o specie deosebită a prozei populare,legendele au fost adesea culese concomitent cu basmele.
Legendele propriu-zise nu au exercitat o atracție deosebită,datorită conciziei dusă la extrem a unora dintre ele sau a lipsei expresivității artistice a altora.
În perioada trezirii interesului la noi pentru creația populară,în cursul secolului XIX,prima legendă[1],cu un caracter local,care a apărut în limba română a fost publicată într-un calendar din Iași,în anul 1851.I-au urmat alte două,de aceeași factură într-un calendar din Sibiu,în anul 1858.
Legendele și-au făcut apoi drum,din ce în ce mai numeroase,atât în periodicele de cultură,în cele politice,cât mai ales în cele care se ocupau în special de folclor.Sfera interesului s-a lărgit mereu cuprinzând toate categoriile de legende,adunate și publicate nu numai de către specialiști,ci destul de des de către amatori.
Legendele corespund dorinței oamenilor de a cunoaște și de a explica geneza sau producerea unor elemente sau fenomene:crearea lumii,apariția animalelor etc.
Legenda este o narațiune de dimensiuni reduse,care,utilizând elemente miraculoase sau fantastice,tinde să dea o explicație imaginară unui fapt real.
Legendele descoperă lumea sub aspectele ei materiale,sociale si psihologice.Ele se împart în patru mari categorii bine cunoscute,după sfera preocupărilor lor[2].
- Legendele etiologice cuprind pe cele care se ocupă de crearea si organizarea lumii.În ansamblul lor,nu se dezvăluie numai originea a tot ce există pe pământ,ființe și lucruri,ci și cauzele inițiale ale particularităților organice ale acestora,ale trăsăturilor ce nu țin de structura lor și ale denumirii a tot ce există în lumea înconjurătoare.
-Legendele mitologice cuprind aparițiile,existențele și lucrurile supranaturale,înfățișându-ne o lume de fantasme.
-Legendele religioase ne înfățișează figurile biblice,sfinții și sărbătorirea lor,obiceiuri și sărbători legate de alte zile precise ca și sărbătorirea unora dintre zilele săptămanii.
-Legendele istorice sunt o oglindire a trecutului,uneori povestiri despre lucruri petrecute,așa cum au fost preluate de la înaintași,bazate pe amintiri sau pe închipuirea faptelor
descrise. .De cele mai multe ori aceste întâmplări au și un nucleu veridic,deși nu se identifică cu istoria[3].
Performarea legendei nu este dependentă de situaṭii de povestit. Evenimentul narativ este influenṭat de o serie de factori constitutivi ai procesului de comunicare : participanṭii, cadrul referenṭial, durata, ambianṭa, fluxul comunicativ, relaṭiile dintre aceṣti factori contureaza o situaṭie de povestit.Legenda nu este relatată in cursul unei ceremonii, naraṭiunea în sine nu urmareṣte un efect magic asupra celui ce-o ascultă, nu este legată de spaṭiu sau timp. Legenda poate fi performată intr-o diversitate de medii fără diferenṭieri de varstă si gen.
Legenda indeplineste anumite funcṭii:
-Funcṭia cognitivă , transmite o serie de cunostinṭe si informaṭii. Cu ajutorul acestei funcṭii se explica un fapt real sau considerat a fi real printr-un simbol narativ care include si motive fabuloase sau supranaturale.
-Funcṭia formativă presupune acṭiunea modelatoare pe care o are legenda asupra personalitaṭii individului.
-Funcṭia interogativă reprezintă relaṭia pe care o are individul cu participanṭii la povestire si influenṭa acestora asupra sa (individul ajunge sa cunoasca mentalitatea si filosofia de viată a participanṭilor la povestire, să-ṣi însuṣească normele tradiṭionale de comportament , să se familiarizeze cu sistemul de valori estetice , etice al grupului din care face parte).
-Funcṭia educativă si de iniṭiere. Prin forṭa exemplificarii mesajului legendei , individul deprinde o serie de percepte, de norme comportamentale , referitoare la ceea ce este bine/ rău conform sistemului de valori al comunităṭii din care face parte.
Importante nu numai din punct de vedere artistic,legendele ne înfățișează “ lumea” în accepțiunea ei cea mai diversă,din care se degajă în afară de parfumul poeziei sufletului popular, întreaga mentalitate a poporului.Chiar dacă unele concepții sunt depășite,ele manifestă însă o puternică forță morală,o neîncetată posibilitate creatoare,o încredere în puterea omului de a ieși învingător din cele mai complicate situații în lupta lui permanentă spre lumină și adevăr.
Pentru a demonstra observaţiile de mai sus,am ales o interesantă legendă etiologică “Legenda plopului tremurator”[4] atestată în Muntenia.
“Legenda plopului tremurator” debutează cu o formulă iniţială care îi atribuie povestitorului rolul de simplu mediator: “ Se povesteṣte din bătrâni că intr-un mare palat trăia o mândrete de zână, cum nu se mai dovedise.”5
Expresia verbală impersonală “se povesteṣte” are rol stilistic,avertizează asupra formei de naraţiune si retrage orice responsabilitate a povestitorului, îi declină autoritatea , îl distanţează faţă de propria naraţiune:” De peste nouă mări ṣi nouă ţări, veneău la ea crai ṣi feţi-frumoṣi
să-i ceara mână.”6
Asemănarea acestei legende cu basmul este izbitoare,autorul plasează acțiunea în plin fantastic,atunci când vrea să explice originea plopului.
Printre motivele enumerate in „ Legenda plopului tremurator” se numara ṣi : motivul feciorului de împărat , motivul pădurii7, al zânei8, al palatului9.
Încă din primele rânduri se observă că limbajul folosit este unul obișnuit,apropiat de cel cotidian.
Naratorul prezintă povestea feciorului de împărat care doreṣte să câstige inima zânei , dar ṣi sa-i elibereze pe cei care au fost transformaţi în stană de piatră de aceasta: „veneau la ea crai ṣi feţi-frumoṣi sa-i ceară mână. Dar care se duceau, de-acolo îndărăt nu mai veneau, căci zâna ṣtia o vrajă mare ṣi când rostea vraja ṣi-ṣi ridica mâna înspre cineva, pe loc îl prefacea
într-o stană de piatră.”10 Pentru a fi sigur de reuṣită feciorul de împarat o urmareṣte pe zână: ”s-a suit în varful unui brad11 ṣi a stat zile intregi ca să observe miṣcarile zânei.”12.
Într-o zi ṣi-a luat inima în dinţi ṣi a vrut să o sărute pe zână , dar văzându-i frumuseṭea “Când a văzut însă atâta frumuseţe pe chipul ei, aṣa par lung ṣi auriu ṣi când îi mai zari prin cămaṣa ei albă de mătase, descheiată, sânul trandafiriu, plin ṣi rotund.”13 s-a pierdut neputând să o sărute . Când zână s-a trezit i-a oferit feciorului de împarat încă o ṣansă “Când l-a vazut aṣa frumos si tanăr, i s-a facut oricum mila zânei ṣi nu mai vru să-l împietrească. ṣi-a apropiat de gura lui obrazul ei, zicându-i: —Sărută-mă ṣi să-mi fii ṣoţ.”14, dar ,acesta, marcat de frumuseţea ei nu a putut să o sărute ṣi a fost transformat in plop: “Atunci zână i-a zis o vrajă ṣi l-a prefacut într-un arbore, menindu-l să-i tremure frunza în veci.”15 .
Naratorul realizeaza o imagine de o frumuseţe impresionantă,plină de figuri de stil,o imagine deosebită din toate punctele de vedere.
Apropierea de basm este realizată și prin procedeele artistice folosite.Astfel,se remarcă îmbinarea narațiunii cu descrierea și dialogul.Primul dintre aceste moduri de expunere prezintă succesiunea faptelor,a întâmplărilor.
Descrierea evidențiază unele dintre trăsăturile personajelor,cărora autorul anonim le realizează succinte portrete: “atâta frumuseţe pe chipul ei, aṣa par lung ṣi auriu ṣi când îi mai zari prin cămaṣa ei albă de mătase, descheiată,sânul trandafiriu, plin ṣi rotund.”16, dar ṣi pentru a contura cadrul : „Palatul zânei era într-o poiană mare ṣi frumoasă, la poalele unei păduri de brazi înalţi ṣi drepţi ca lumânarea. Pe langa el trecea un pârâu cu apă limpede ca vioara.”17
La randul lui, dialogul, folosit o singură dată, marchează îndemnul zanei :”-Sărută-mă ṣi să-mi fii ṣoţ.”18
Tot de factură populară sunt și procedeele expresive de formare a superlativului absolute:
“brazi inalţi ṣi drepţi ca lumânarea”19 ,” apa limpede ca vioara”20.
Ca și în basme,timpul și locul nu sunt bine precizate: “într-un mare palat”21 ,” De peste nouă mări ṣi nouă ţări “22 , “A fost un fiu de împărat”23 , ”,iar dintre întâmplările narate,reale pot fi doar existența fiului de împărat ṣi a celorlalţi pretendenţi la inima zânei.
Această legendă impresionează prin caracterul fantastic al întâmplărilor,prin firescul narațiunii și prin puternica impresie ce o lasă asupra ascultătorilor soarta fiului de împărat“Atunci zână i-a zis o vrajă ṣi l-a prefacut într-un arbore, menindu-l să-i tremure frunza in veci.”[24]
Bibliografie
1.Tony Brill,Legendele cosmosului,Ediţie critică şi studiu introductiv,Editura “Grai şi suflet-Cultura Naţională”,Bucureşti,1994.
2.Tony Brill,Legendele faunei, Ediţie critică şi studiu introductiv,Editura “Grai şi suflet-Cultura Naţională”,Bucureşti,1994.
[1] Se face abstracţie de legendele aflate în vechile cronici,mai puţin accesibile marelui public şi de lucrarea în limba germană a lui Artur und Adalbert Schott:Walachische Märchen.Stuggart und Tübingen,1845,în care sunt publicate şi un număr restrâns de legende etiologice si religioase.
[2] Tony Brill,Legendele Cosmosului,pag.XI.
[4] Idem,Legendele Florei,pag.167-168
5 Tony Brill,Legendele florei,pag. 167-168
6 Ibidem
7 Simbolul pădurii, un simbol larg răspândit, altfel decât arborele ca entitate, al unui univers care, ca spaţiu exterior, se opune micului univers al ţinutului desţelenit. În legende şi basme pădurea este locuită de făpturi misterioase, cel mai adesea ameninţătoare care întruchipează toate acele pericole cu care omul tânăr trebuie să se confrunte atunci când, în perioada iniţierii sale, vrea să devină un om pe deplin responsabil.
8 Zânele bune sunt socotite ca născându-se din flori. Zonal, numărul lor e variabil: fie 3 (surori) sau 12, fie nenumărate. Cazurile de hierogamie sunt rare, dar posibile: unele zâne îndrăgostindu-se de Făt-Frumos, erou muritor, dispar și lasă o chemare, iar însoțirea devine cu putință după ce el săvârșește mai multe încercări supraomenești (sau inițiatice); cazurile inverse se efectuează prin viclenia lui Făt-Frumos, care fură veșmintele unei zâne aflate la scăldat. Totuși zânele bune au limite în bunăvoință și uneori pedepsesc îndeosebi pe cel care le calcă un tabu declarat (de exemplu, intrarea neîngăduită pe un teritoriu controlat de zâne), pedeapsa curentă fiind orbirea
9 Palatul- este de obicei situat pe înaltimi sau în luminisul unei păduri: este o construcţie solidă şi la care se ajunge greu. Castelul dă o senzaţie de siguranţa, ca şi casa in general, dar, în cazul său, este vorba de un grad sporit de securitate. Este un simbol al protecţiei.
Poziţia lui, insă, îl izolează întrucâtva în mijlocul câmpiilor, pădurilor sau colinelor. Ceea ce se află inlăuntrul său este despărtit de restul lumii, capătă un aspect îndepărtat, pe cît de greu de atins, pe atît de rîvnit.
11 Bradul era daruit de parinţi sau de rude nou-născutului pentru a-l păzi pe acesta de duhurile, ursitoarele răuvoitoare.
12 Ibidem
13 Ibidem
14 Tony Brill,Legendele Faunei,pag 168
15 Ibidem
16 Ibidem
17 Ibidem
18 Ibidem
19 Ibidem
20 Ibidem
21 Ibidem
22 Ibidem
23 Ibidem
24Plopul, un arbore înalt cu ramuri subtiri îndreptate în sus, este renumit pentru frunzele lui care tremura la cea mai mică adiere de vânt.Astfel el este un simbol al fricii si al nehotărârii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu