Simbolismul

             Despre specificul si istoria curentului simbolist

    Simbolismul este un curent literar care a aparut in Franta, ca o reactie impotriva miscarilor literare numite romantism retoric sau decadent , parnasianism sau naturalism. Numele simbolismului a fost imprumutat dintr-un celebru articol-manifest , publicat la sfarsitul veacului trecut (in 1886) de catre Jean Moreas , care a fost considerat initiatorul miscarii literare.Curentul simbolist s-a manifestat prin excelenta in poezie;modelul liricii simboliste a impregnat insa intr-o anumita masura si teatrul sau proza epocii.In afara literaturii, se recunoaste existenta unui curent simbolist in pictura si in muzica.         Dintre marii poeti francezi de orientare simbolica ii amintim pe: Charles Baudelaire, cu celebrul sau volum Florile raului, Paul  Verlaine , Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme.

              Principiile constructive ale simbolismului

a)         Simbolismul a presupus o metafizica: a postulat existenta planului suprarealitatii, al ideilor pure , al absolutului si posibilitatea de a ajunge prin tehnici initiatice la o cunoastere suprarationala, transcendenta. In mare parte, poezia simbolista s-a considerat o gnoza(modalitate de cunoastere) , o cale de a descifra corespondentele mistice intre realitate si suprarealitate , manipuland simboluri magice sau descoperind simboluri noi. O consecinta a spiritualismului (conceptie conform mareia substanta unei lumii e de natura spirituala) este multiplicata lumilor imaginare: visul, halucinatia , spatiul exotic sunt simboluri ale unui „dincolo” mereu cautat.

b)         Justificarea metafizica intemeiaza o adevarata religie a artei , manifestata prin estetism , prin cultul artificialitatii. Ea permite cea mai puternica autonominalizare a esteticului cunoscuta pana atunci ,sinestezata in formula artificialitatii. Ea permite cea mai puternica autonominalizare a esteticului cunoscuta pana atunci, sintetizata in formula poeziei pure. Poezia devine , in simbolism , prototipul artei.

c)          Individualist si irationalis , simbolismul incearca sa exporeze domeniul subconstientului. Aplecarea asupra eului- care e un instrument de cunoastere , care isi ascute senzitivitatea- se dovedeste inconfortabila si riscanta. In domeniul psihic , simbolismul este perceput ca o stare de criza. Pentru o parte a simbolistilor , noua sensibilitate se caracterizeaza prin anxietate- termenii cheie sunt nevroza sau spleenul , prin spirit decadent , languare , gust al morbidului si al bizarului , prin „dereglarea simturilor” chiar cu mijloace artificiale. Solutia cea mai usoara e, uneori , refugiul comod in melancolie si sentimentalitate.

d)         Simbolismul impune o noua retorica , bazata pe folosirea simbolului, a sugestiei , a inovatiilor prozodice (versul liber) , pentru a obtine stari vagi , fluide , muzicale. Ambiguitatea devine principalul limbaj poetic modern.   

   Principiile  constitutive pe care le-am enumerat lasa sa se intrevada si riscurile modelelor poetice simboliste. Prin obsesia „ideilor pure” , poezia poate devenii artificiala , conventionala , fada , lipsita de vigoare , abstracta ; prin cautarea noutatii , ajunge uneori ostentativa , bizara ; in ambele cazuri risca sa para curand demodata. Recursul la simboluri se transforma de multe ori in alegorism; explorarea inteoritatii aluneca in romanta sentimentala.

    Pentu poezia perioadei simboliste este semnificativa si relatia cu timpul. Este vorba, in primulr and, de timpul istoric: miscarea artistica se raporteaz ainsistent la atmosefera sfarsitului de secol ( fin de siecle) , perceput ca o perioada a decadentei. Interesante sunt coincidentele teoretice: simbolistii redescopera mitologii antice sau invoca lumea ideilor pure , atemporale. In acelasi timp , traiesc acut ideea modernitatii si in formele cele mai simple presiunea modei originalitatea lor sta in faptul ca nu propun o iesire in timp sau o intoarcere la „varsta de aur” , ci descopera chiar trairea timpului. Partea cea mai interesanta a poeziei lor este , poate , obsesia trecerii timpuluo , perceptia efemerului, a duratei imateriale. Asa se explica si atractia pe care a exercitat-o asupra simbolistilor muzica prin exelenta arta a atemporalitatii.

 

     Prezentarea istorica a simbolismului european

a.    Scoala franceza

     Simbolismul a fost un curent cosmopolit de afirmare a spiritului european. Centrul de dezvoltare a miscarii a fost in Franta , mai exact, Parisul; multi dintre reprezentantii ei erau insa straini : grecul Jean Moreas ( Ioannis Papadiamantopoulos) , iar din Belgia francofona Georges Rodenbach , Emile Verhaeren , teoreticianul Albert Mockel s.a.

     Ca scoala literara , cu program , sistem , polemici , simbolismul s-a dezvoltat intens in deceniul 1885-1895 : grupul simbolist si-a desemnat atunci predecesorii ( in primul rand , pe Charles Baudelaire ) si ca maestri si-a ales contemporani deja afirmati (Paul Verlaine , Stephanemallarme) . autorii reprezentativi pentru scoala simbolistica franceza au ramas in istoria literara ca poeti de talent : Jules Lafargue , Jean Moreas , Maurice Rollinat , Charles Cros , Gustave Kahn , Henri de Regnier , Stuart Merrill , Francis Vielle-Griffin , Albert Samain , Francis Jammes etc.

     Denumirea curentului. Termenul simbolism intra in circulatie dupa 1886 , cand Jean Moreas pubilca un manifest literar intitulat Le Symbolisme (in suplimentul literar al ziarului Le Figaro) ; poetii care imparteau aceleasi idei si dorinte de schimbare estetica se recunoasteau pana atunci mai ales prin eticheta de „ decadenti”.

     Orentari  dintre diferitele orientari trebuie amintit instrumentalismul initiat de Rene Ghil , care porpune o tehnica de transpunere a muzicii in poezie prin folosirea sugestiilor muzicale produse de sunetele limbii.

b.    Genuri literare

    In teatru , cel mai cunoscut reprezentatnt al miscarii este belgianul Maurice Maeterlinck , creatorul dramei simboliste : specie lirica , mizand pe punerea in scena a abstractiilor si pe crearea unei admosfere magice.

    Proza simbolista timde sa se apropie de poezie prin lirism si preocupare pentru forma volumul lui J. K. Huysmans  Arebours (1884). Simbolistii cultiva si forma mixta a poemului in proza.

c.     Simbolismul in pictura si in muzica

     Curentul s-a manifestat si in pictura. Pictorul cel mai important ,depasind prin originalitate curentul , este Paul Gauguin.

    Cea mai directa continuare a simbolismului plastic a constituit-o , la inceputul secolului nostru , stilul Artnouveau (numit si Jugendstil in varianta germana , sau in cea austriaca – seccession), care a tratat teme si motive simboliste  intr-o maniera predominant decorativa.

     In muzica impresionismul , reprezentat de compozitori precum Claude Debussy , Maurice Ravel se inrudeste cu tehnica sugestiei simboliste.

     Istorie si anecdota in simbolismul romanesc

     Simbolismul romanesc a avut doi mari reprezentanti si anume pe Alexandru Mcedonski si pe George Bacovia. Alti simbolisti notabili au fost: Dimitreie Anghel , stefan Petica , Ion Minulescu , Elena Farago.

     Simbolismul Literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural si muzical , realizand un veritabil sincretism al artelor moderne. In pictura , curentul simbolist a fost marcat de afirmarea ipresionistilor si a postimpresionistilor universali si nationali precum : Eduard Manet , Edgar Degas , P. A. Renoir , Paul Cezanne , Henri Matisse , Vincet Van Gogh. Dintre pictorii nostri ii amintim pe Nicolae Grigorescu , Ion Andreescu , Theodor Aman. Simbolismul s-a manifestat si in muzica impunant compozitori precum : Johannes Bradhams , Bedrich Smetana , Manuel de Falla etc. Iar dintre cei netionali Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu.

      Spre deosebire de simbolismul francez , cel romanesc nu s-a opus parnasianismului , ci l-a integat, astfel in rondelurile lui Al. Macedonski , coexistant elemente preluate din ambele curente. Cercetatorii fenomenului cultural considera ca exista doua etape in simbolismul romanesc , una ampla , intre 1880-1914 , si cealalta mia succinta , intre 1914 si 1920. Asadar , simbolismul autohton a parcurs o perioada de patru decenii in care , datorita acestui curent, s-a innoit poezia romanesca.

      Simbolistii considera ca limbajul poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete dintre idee si forma acustica sub care ea apare ; astefel , pentrul simbolistl francez Stephane Mallarme , poezia trebuie sa fie capabila sa sugereze cititorilor sentimentele si mai ales senzatiile traite de autor: „a numi un obiect inseamna a asuprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem , placere care consta in bucuria de a ghicii incetul cu incetul ...” .

      Simbolistii selecteaza din lexic cuvintele cele mai melodioase si mai muzicale, capabile sa sugereze trairile acestora. Al. Macedonski sustine ca  „ arta versurilor nu este nici mai mult nici mai putin decat arta muzicii” , iar poetul francez Paul Verlaine lanseaza ideea bine cunoascuta : „muzica inainte de toate !”

     Simbolistii au modificat si versificatia , pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au introdus versul liber. Macedonski este primul poet roman care a publicat , in 1880 , creatii in versuri libere , fara rima si fara ritm. Ulterior , el a renuntat la aceasta formula prozodica , considerad ca poezia neversificata se apropie mai mult de proza ritmata.

     Altii poeti simbolisti au continuat sa cultive versul alb, precum Ovid Densusianu sau Ion Minulescu , acesta din urma cazand in exces si intr-un retorism pretios si grandilocvent.

      Univesul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice : motivul citadin ,al orasului sau al targului provincial , ale caror monotonie si viata mediocra provoaca nevoia de evadare spirituala in taramuri misterioase ( spati orientale sau utopice) ; tema marii plecari ,conceputa ca o calatorie eterna spre necunoscut; tema naturii , receptata nu ca peisaj exterios c ca stare sufleteasca ; motivul ploii si al toamnei , care apare in mod constant la toti simbolistii; motivul iubiri inteles nu ca iubire ideala ci resimtita ca nevroza ; motivul instrumentelor muzicale acre acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara , mandolina, harfa ) ori violente (fluierul , fanfara) ; motivul solitudinii fiintei care descinde din poezia romantica. In simbolism , imaginea singuratatii isi pierde grandoarea , devenind elegiaca si intima. Efectele ei sunt melancolia si „splee-nul’ un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. „splenul” simbolist a fost exprimat prima oara in literatura universala de Ch. Baudelaire , iar la noi de Stefan Petica , Traian Demetrescu si mai ales, de George Bacovia.

                        Retorica simbolista

                      

1.    Simbolul

      Simbolul este un mijloc de transmitere de semnificatii , decid e comunicare.

 Intr-o definitie foarte generala , simbolul este o imagine concreta , care are o semnificatie propie dar prin care se identifica , in virtutea unei corespondente , si un alt sens, abstract.

      Termenul simbol vine din gr. Symbolon , care desemna initial un obiect rupt in doua pentru a devenii mijloc de recunaostere intre doua persoane.

      Legatura dintre imagine si sens. Simbolul exista asadar , in virtutea unei legaturi , a uinei corespondente , care se stabileste intre doua planuri : al abiectivului concret ( imagine si sens ) si al semnificatiei secunde , abstracte la care el trimite. Natura acestei legaturi nu este usor de precizat : intr-o cultura data , ea poate sa apra ca arbitrara sau ca motivata. Distinctia intre arbitrar si motivat depinde de perspectiva istorica sau contemporana pe care cercetatorul o adopta : din punct de vedere intoric , multe asocieri au o motivatie care s-a pierdut treptat. Bufnita ca simbol al intelepciunii , de exemplu este un simbol motivat la origine , dar care apare astazi mai curand ca arbitrar.

      Motivatia insemana pentru simbol , o relatie de tipul metaforei sau al metonimiiei ,deci de analogie sau de continuitate. Apusul soarelui poate fi un simbol al mortii in temeiul une asemanari de situatii (scadere , disparitia luminii si stringerea vitii ) , deci prin metafora. Clepsidra devine un simbol al timpului pentru ca masoara scurgerea acestuia ( si il evoca prin metonimie ).

      Teoria simbolista a analogiei. Simbolistii au preluat teoriile filosofice si mistice ale analogiei universale : in temeiul acestora , exista lagaturi secrete intre planul realitatii si planul esentelor , al ideiilor pure. Rolul poetului-magician este de a le surprinde si de a le comunica cititorului , ina ceeasi forma indirecta , pentru ca la ceea ce nu poate fi exprimat se ajunge doar prin simbol. Simbolul capta astfel o functie de cunoastere , de sondare a misterului cosmic. Teoria corespondentelor , curenta in cartile mistice care propuneau chiar tabele de echivalente intre microcosm si macrocosm , intre realitatea materiala si cewa spirituala , intre zile , intre plante , intre metale etc. ; a ramas legata in literatura de celebrul sonet al lui Baudelaire- Correspondances (corespondente sau corespunderi) , devenit emblematic pentru poetii simbolisti.

       Retorica simbolului. Distinctia care se stabileste intre simbolul conventional , consacrat , preluat din inventarul cultural , si simbolul inedit se suprapune partial cu diferanta dintre simbolul mentionat , citat , si simbolul construit in text.

       Uneori simboluri cunoscute , conventionalizate sunt preluate si reinterpretate , atribuindu-li-se o noua semnificatie.

    Obiectecte si scenarii simbolice. In textul literar se poat identifica simboluri bazate pe reprezentari spatiale , statice , obiectuale (care trimit la o sg imagine) si simboluri dinamice , temporale sau narative.         Din prima categorie sr face parte cheia, crinul , pescarusul , umbra , cavoul etc. ; din cea de-a doua , calatoria , zborul , cantecul , scuturarea florilor, raspandirea uni parfum etc.

2.    Sinteza

     Sinteza este definita ca notiune psihologica prin asocierea spontana intre senzatii de natura diferita , care par sa se sugereze reciproc ( sunet, culoare , parfum). Teoria sintezei a fost raportata in literatura la cateva versuri celebre din Baudelaire , din sonetul Correspondances ; deasemenea in varianta „auditiei colorate” , la  Voyelles (vocale) , celebrul sonet al lui Rimbaud.

3.    Sugestia , vagul

     Sugestia se incadreaza modelului teoretic simbolist in masura in care accesul l-a transcedent nu se poate produce decat pe cai mediate : suprarealitatea care nu poate fi numita e evocata prin simboluri si intrezarita prin aluzii , ambiguitati, elipse.

     Vagul si indecizia au avantajul de a crea posibilitatea unor noi conexiuni , asociatii , de a permite lecturi multiple ale textului.

     Sugestia si imprecizia sunt in primul rand caracteristici ale impresionismului asimilat de simbolism.

     Ambiguitatea este o caracteristica generala a limbajului , constand in posibilitatea ca secventa ( cuvanr , sintagma , propozitie etc.) sa primeasca cel putin doua interpretari diferite.

     Strategiile cele mai frecvente de producere a ambiguitatii sunt nedeterminarea, folosirea cuvintelor cu sens abstract , a perifrazelor , exprimarea incertitudinii , elipsa , suspensia, metafora , efectele sonore.

     Reprezentarea vagului. O modalutate de a crea atmosfera , de a sugera estomparea contururilor este reprezentarea in textul poetic a unor elemente vizuale difuze , umbra , fum , ceata. Acestea creeaza imagini ale imatirialitatii si in acelasi timp , devin metafore ale vagului, ale indecisului ; prin repetitie , se transforma in simboluri pentru marginea de msiter a existentei. In aceeasi sfera pot intra si elemente non vizuale , a caror caracteristica este tot imprecizia: murmur , soapta , mireasma etc.

4.    Figurile temporalitatii. Efemerul

     Una dintre inovatiile simbolistice consta intr-o noua perceptie a temporalitatii. Muzicalitatea este in fond, o metafora a timpului , iar simbolul vag e adesea un simbol in devenire temporala. In esenta , temporalitatea nu mai e doar o tema a liricii , devenind materialul ei fundamental. Sentimentul de angoasa in asteptarea degradarii inevitabile si a mortii presupune actiunea timpului , dupa cum senzatia de monotonie e indisociabila de trairea duratei. In fine , chiar obsesia modernitatii , a actualitatii tine de un sentiment al urgentei, al prinderii clipei.

   Retorica temporalitatii poate fi sesizata in anumite moduri de compunere a poemelor simboliste:

a)          Surprinderea momentului , a prezentului efemer. Majoritatea textelor simboliste sunt poezii scurte , in care e surprins un moment din devenirea temporala, prin intermediul unui gest , al unei miscari , al unei aparitii fugare , al unei disparitii. Detaliul – aruncarea sau scurtarea unei flori , plecarea corabiilor , zborul unei pasari , stingerea ultimelor note dintr-o melodie – capata valoare de simbol , proiectat pe un fundal durativ, monoton(inserarea, ploaia, tacerea).

b)         Suprapunerea mai multor momente. Prezentul este deseori pus sub semnul trecutului pe care il prelungeste.

5.    Monotonia. Figurile obsesiei

     Monotonia este un efect pe care cititorul il simte, dar care nu apartine intotdeauna intentiei autorului. Aceasta se regaseste la mai multe niveluri: in text, prin repetitii, convergente, prin suprasaturare stilistica dar si in ansamblul operei unui autor sau al curentului , prin uniformitatea temelor , imaginilor, procedeelor. Cliseele , emblemele (recuzita, decor) sunt mai vizibile in operele simboliste decat in cele produse de alte miscari liuterare.

6.    Artificialitatea

    Simbolismul e o miscare estetica, in care preferintele se indreapta spre arta , artificiu, obiecte –nu catre natura si spontaneitate. Cateva forme de manifestare ale esteticului ar putea fi:

a)     Valorizarea estetica a lumii- e pretuit ceea ce este rar si nou.

b)    Valorizarea estetica a naturii –natura salbatica apare ca inferioara prelucrarii ei artistice, padurea fiind inlocuita cu parcul.

c)     Exista in poezia simbolista , ca si in cea parnasiana , un peisaj artificializat prin viziune, prin tratarea estetizanta: elementele naturale sunt comparate sau identificare metaforic cu pietre si metale pretioase, cu elemente de civilizatie umana :dans, costume , ceremonial. Peisajul devine un decor prin reducere, prin simplificarea liniiilor si a culorilor; un procedeu foarte folosit de Minulescu e artificializarea prin introducerea cifrelor simbolice.

d)    In limbaj, tendinta de artificializare se reflecta clar in cautarea neologismului rar, pretios.

                    Imaginarul simbolist

     Partea vizibila a poeziei simboliste, cea care ii confera „aerul de familie” , consta intr-un inventar de imagini , de reprezentari ale lumii sale imaginare.

     Poezia simbolista se fixeaza definitiv in universul interior: psihic, imaginativ , mitic , mistic. Imaginile spatiului sunt de obicei, concentrice: camera, aprcul, orasul. Sentimentul timpului este perceput integral dintr-un reper al prezentului. Eul se poate identifica cu alte ipostaze temporale, dar nu va contempla detasat istoria. Miturile sunt intotdeauna actualizate , retraite.

     Obsesiile muzicale ale simbolistilor se reflecta nu numai in forma textelor ci si in continut , prin reprezentarile muzicii: imagini ale instrumentelor sau ale sunetelor.

     Daca e greu de gasit la simbolisti o poezie a naturii sau a elementelor – care nu sunt decat proiectii ale interioritatii, artificializate sau generalizand senzatii(ploaie, frig, caldura)- exista o poezie a obiectelor. Esentiala ramane insa , desigur, interioritatea psihica , in care „evenimentele” principale sunt erosul, melancolia, nostalgiile, obsesiile, boala, nevroza.